Vă rugăm așteptați...

 
Luni - Vineride la 9:30 - 17:30
Adresa noastră:Petrila, strada Independenței. Nr.25, ap.2, jud. Hunedoara
Vizitați-ne și pe rețelele sociale:
Facebook
Twitter

Fonduri nerambursabile pentru digitalizare IMM non-IT! Poți primi până la 100.000 euro pentru digitalizarea firmei tale!

martie 24, 2021by Manager0

Data scrierii articolului: 25 martie 2021

Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM) din România vor putea obține fonduri europene nerambursabile cuprinse între 30.000-100.000 de euro, pentru achiziția de calculatoare, software și alte echipamente și servicii pentru digitalizare.

STATUS PROGRAM: Programul nu este lansat, încă nu a fost publicat ghidul solicitantului pentru beneficiari.

CONTRIBUȚIE PROPRIE: minim 10%

DESCRIEREA PROGRAMULUI:

În cadrul acestui program, firmele (micro și IMM) nu vor depune cereri direct la Ministerul Fondurilor Europene, ci mai întâi programul este accesat de către ADR-uri, care  vor fi subadministratori ai schemei de ajutor de minimis pentru IMM. Concret, Agențiile de Dezvoltare Regională (ADR) pentru fiecare din cele 8 regiuni de dezvoltare ale României solicită finanțare și apoi cu banii primiți, vor lansa programul destinat IMM-urilor, urmând să publice ghidul solicitantul și să anunțe data de începere a sesiunii de înscriere în program. Momentan ADR-urile nu au publicat niciun ghid și nu au anunțat o dată estimativă pentru lansarea programului, deci firmele încă nu pot depune cereri.

Bugetul total disponibil va fi de 105 milioane de euro (din fonduri UE și de la bugetul de stat), din care 100 de milioane de euro vor ajunge la IMM-uri, iar 5 milioane de euro vor fi folosiți de ADR-uri și celelalte instituții de stat implicate, pentru cheltuielile din procesul de implementare a schemei de minimis (salarii etc.).

Rezultă că, din cele 105 milioane de euro vor putea fi finanțate 1000 de firme, dacă toate ar solicita suma maximă a subvenției (100.000 euro), deci dacă nu toate firmele vor solicita suma maximă, banii vor ajunge pentru finanțarea a peste 1000 de firme.

 Cum poți afla când se lansează programul în regiunea ta? 

Firmele interesate de accesarea programului de digitalizare trebuie să  fie urmărească frecvent anunțurile care vor fi publicate de ADR-urile de care aparțin (în funcție de județul lor).  Vezi mai jos lista cu Agențiile de Dezvoltare Regională (ADR-uri) șu județele arondate, precum  și bugetele alocate + link-urile către paginile lor aferente:

  1. ADR Nord Est (județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui): 15.759.000 euro.
  2. ADR 2 Sud Est (județele Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea): 13.374.000 euro.
  3. ADR 3 Sud-Muntenia  (Argeș, Prahova, Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu, Ialomița și Călărași): 14.166.000 euro.
  4. ADR 4 Sud-Vest Oltenia (Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea): 10.773.000 euro.
  5. ADR 5 Vest  (Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara): 10.593.000 euro
  6. ADR 6 Nord-Vest (Bihor, Bistrita-Nasaud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj): 12.897.000 euro.
  7. ADR 7 Centru (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu): 12.438.000 euro.
  8. ADR 8 București-Ilfov (Municipiul București și județul Ilfov): 10.000.000 euro.

Care sunt condițiile principale de eligibilitate pentru programul de digitalizare?

Firmele (micro și IMM) care vor să acceseze programul de digitalizare, trebuie să îndeplinească următoarele:

  • sunt firme înregistrate potrivit Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • se încadrează în una din categoriile: microîntreprindere, întreprindere mică, întreprindere mijlocie, la data depunerii cererii de finanțare și la data semnării contractului de finanțare.
  • nu înregistrează obligații bugetare nete (diferența dintre obligațiile de plată restante la buget și sumele de recuperat de la buget):

a) mai mari de 1/12 din obligațiile datorate în ultimele 12 luni – în cazul certificatului de atestare fiscală emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală;
b) mai mari de 1/6 din totalul obligațiilor datorate în ultimul semestru – în cazul certificatului de atestare fiscală emis de către autoritățile publice locale;

  • nu intră în categoria de “întreprindere aflată în dificultate”.
  • au sediul social și implementarea proiectului se realizează în regiunea de dezvoltare în care depun proiectul.
  • O condiție din schemă prevede că o firmă care depune cererea de finanțare în anul 2021 „trebuie să fi fost înființată cel târziu la 3 ianuarie 2020 și să fi înregistrat profit din exploatare la 31 decembrie 2019 având în vedere dificultățile cauzate de pandemia SARS-2-CoV-2 din anul 2020”. Bineînțeles că o firmă fondată în 3 ianuarie 2020 nu avea cum să fi făcut profit până la 31 decembrie 2019, pentru că nu exista, dar așa a fost formulată condiția în documentul oficial.

Cum pot fi cheltuiți banii?

Beneficiarii vor putea să achiziționeze calculatare, programe, servicii cloud, sofware as a service, nume de domenii, site nou, servicii de găzduire (hosting), automatizări software, rețelistică etc.

ATENȚIE: Fondurile nerambursabile acoperă maximum 90% din cheltuielile eligibile, deci firma beneficiară va trebui să asigure o contribuție proprie de minimum 10% din cheltuielile eligibile, plus toate cheltuielile neeligibile din investiția sa, după caz.

ATENȚIE: Acesta website prezintă date informative, iar pentru o informare cât mai corectă și oficială, vă rugăm să accesați website-ul ADR-ului de care aparțineți!

Autor articol: Adochiței Adrian-Daniel – consultant accesare fonduri nerambursabile

 

Manager

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de e-mail nu va fi vizibilă de către alți utilizatori Required fields are marked *

Wise Business Plans S.R.L.Datele noastre
CUI:40961122; J20/744/2019
Ne găsiți în orașul Petrila, județul Hunedoara! Vă încurajăm să ne contactați și on-line!
https://wisebusinessplans.ro/wp-content/uploads/2020/04/Eticheta-UE-Atelierul-de-antreprenori.png
Localizare pe hartăUnde ne găsiți?

Ne găsiți și on-lineWise Business Plans on-line
Pentru a fi permanent alături de dumnevoastră, vă stăm la dispoziție și pe rețelele de socializare!