Ce înseamnă PFA?
PFA – Persoana fizică autorizată reprezintă cea mai simplă formă de a fi înregistrat fiscal și de a desfășura în mod legal o activitate economică. Este o formă potrivită pentru cei care doresc să lucreze pe cont propriu.
Cine se poate înregistra ca PFA?
Înfiinţarea PFA poate fi făcută de către toate persoanele care au vârsta de peste 18 ani, care nu au comis în trecut infracţiuni financiare şi care au pregătire profesională în domeniul în care doresc să se autorizeze și să desfășoare activitate economică.
Ca și în cazul firmelor, persoanele care doresc să înfiinţeze PFA trebuie să deţină un sediu profesional care poate să fie la domiciliu, şi trebuie să declare pe propria răspundere că îndeplinesc condiţiile legale de funcţionare.
Înființarea de PFA este reglementată prin OUG 44/2008 cu completările și modificările ulterioare.
Deci, una dintre cele mai mari diferențe între SRL și PFA, estă că, în cazul Persoanei Fizice Autorizate (P.F.A.) trebuie să țineți cont că va trebui să dețineți o calificare pentru activitatea sau activitățile pe care urmează să le desfășurați. Calificarea se dovedește cu diplomă de bacalaureat, certificat de calificare sau declarație de notorietate de la Primăria de domiciliu, pentru persoanele care au activat în domeniul artistic pentru o perioadă importantă de timp și care doresc să înceapă să activeze sub forma P.F.A.
În cadrul P.F.A. se pot desfășura maxim 5 activități, conform Clasificării Activităților din Economia Națională CAEN.
Avantaje înființare PFA
Ca și avantaje ale P.F.A. ar fi:
- procedura mai simplă de autorizare și costuri mai reduse, având în vedere că de câțiva ani s-a renunțat la taxa de registrul comerțului pentru autorizarea PFA.
- Contabilitate în partidă simplă, deci nu este nevoie de angajarea unui expert contabil, titularul PFA putând să se ocupe singur de partea contabilă.
- Nu este nevoie de capital social așa cum este la SRL.
Care sunt documentele necesare pentru înființare PFA?
Lista cu documentele necesare înființării unei Persoane Fizice Autorizate – P.F.A.
- Fotocopie act de identitate pentru titular P.F.A. (datele personale vor fi prelucrate în conformitate cu prevederile legale privind datele personale – GDPR – cu asigurarea integrității și securității acestora, fiind folosite exclusiv în scopul în care au fost comunicate).
- Denumirea viitoarei entități. La P.F.A. denumirea se compune din numele și prenumele persoanei fizice titular urmat de sintagama Persoană Fizică Autorizată. Etapă necesară în vederea rezervării denumirii entității la Oficiul Registrului Comerțului.
- Adresa sediului social al P.F.A. cu punerea la dispoziție a fotocopiilor actelor de identitate a proprietarilor imobilului (datele personale vor fi prelucrate în conformitate cu prevederile legale privind datele personale – GDPR – cu asigurarea integrității și securității acestora, fiind folosite exclusiv în scopul în care au fost comunicate).
- Stabilirea contractului prin care se stabilește sediul social, respectiv contract de comodat sau de închiriere.
- Important : Dacă sediul social se stabilește într-un imobil cu mai multe locuințe de tip condominiu, este necesar acordul vecinilor limitrofi, iar dacă există constituită asociație de proprietari o să aveți nevoie de acordul asociației prin președintele acesteia.
- Obiectul principal de activitate al P.F.A. conform Clasificării Activităților Din Economia Națională – CAEN.
- PFA poate avea în obiectul de activitate cel mult 5 clase de activităţi prevăzute de codul CAEN.
- În scopul exercitării activităţii/activităţilor pentru care a fost autorizată, PFA poate stabili relaţii contractuale, în condiţiile legii, cu orice persoane fizice şi juridice, cu alte PFA, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit potrivit prevederilor legale.
- PFA poate desfăşura activităţile pentru care este autorizată, singură sau împreună cu cel mult 3 persoane, angajate de aceasta, în calitate de angajator, cu contract individual de muncă, încheiat şi înregistrat în condiţiile legii.
- O persoană titulară a PFA poate cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu cea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel pentru care PFA este autorizată.
- PFA nu va fi considerată un angajat al unor terţe persoane cu care colaborează potrivit, chiar dacă colaborarea este exclusivă.
- Persoana fizică ce desfăşoară activităţi economice ca PFA este asigurată în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a fi asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege.
- PFA îşi desfăşoară activitatea folosind în principal forţa de muncă şi aptitudinile sale profesionale. Ea nu poate cumula şi calitatea de întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale.
- Toate Documentele necesare pentru înregistrarea în registrul comerţului, înregistrarea fiscală şi autorizarea funcţionării a persoanei fizice autorizate le găsiți și pe website-ul oficial al Oficiului Național al Registrului Comerțului, apăsând AICI:
Ce documente atestă pregătirea sau experienţa profesională.
Pregătirea sau experienţa profesională se atestă, după caz, cu documente cum sunt: diploma, certificatul sau adeverinţa, prin care se dovedeşte absolvirea unei instituţii de învăţământ, certificatul de calificare profesională sau de absolvire a unei forme de pregătire profesională, organizată în condiţiile legii, în vigoare la data eliberării acestuia, certificatul de competenţă profesională, cartea de meşteşugar, carnetul de muncă al solicitantului, declaraţie de notorietate cu privire la abilitatea de a desfăşura activitatea pentru care se solicită autorizarea, eliberata de primarul localităţii respective în mod gratuit în cazul meseriilor tradiţionale artizanale, atestatul de recunoaştere şi/sau de echivalare pentru persoanele fizice care au dobândit calificarea în străinătate, atestatul de recunoaştere a calificării dobândite în străinătate, în afara sistemului de învăţământ, orice alte dovezi care să ateste experienţa profesională.
Care sunt costurile pentru înființarea PFA?
Dacă apelați la serviciile noastre pentru întocmirea completă și depunerea dosarului necesar pentru autorizarea la registrul comerțului, veți avea următoarele costuri:
- Onorariul nostru: 200 de lei pentru procedura completă, inclusiv depunere și ridicare dosar de la registrul comerțului; sau 150 de lei doar pentru întocmire dosar;
- Procură notarială: 70 de lei (necesară doar dacă depunem noi dosarul)
- Specimen de semnătură la notariat: 70 de lei (necesar doar dacă depunem noi dosarul)
Deci, în cazul în care vrei să ne ocupăm noi de toată procedura de înmatriculare PFA, inclusiv depunerea și ridicarea actelor de la registrul comerțului, costurile vor fi de:
200 lei tariful nostru + 70 lei procura notarială + 70 lei specimen de semnătură = 340 lei
Contactează-ne:
- telefonic la: 0729913388 – Hotu Alin – consultant & consilier juridic; sau
- scrieți e-mail la una din adresele:
Ne puteți contacta și pe facebook: wisebusinessplans